Comunicat
de presă
Ministerul Muncii lansează în dezbatere
publică proiectul de ordonanță de urgență privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice în anul 2016
Astăzi,
17 mai, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor
Vârstnice lansează în dezbatere publică proiectul de ordonanță de urgență
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.
Proiectul
de ordonanță de urgență urmărește rezolvarea disfuncționalităților de încadrare
pentru toate familiile ocupaționale, corectarea pe orizontală și verticală a
structurii salariale în sănătate, creșterea echității salariale în
administrația publică centrală și introducerea de bonusuri de performanță
pentru Sănătate și Educație. Această opţiune rezolva încadrările (și implicit
remunerațiile) diferite pentru persoane pe aceleași funcții, cu aceeași vechime
și cu aceleași atribuții, în cadrul aceleiași unități şi reducerea diferențelor
salariale din administraţia publică centrală. Totodată, se introduce un sistem
de premiere bazat pe performanță pentru personalul din sistemul de Sănătate şi
pentru personalul din Educație, începând cu luna ianuarie 2017.
Potrivit
proiectului, începând cu august 2016, personalul care își desfășoară
activitatea în aceleași condiții și care beneficiază de un salariu de bază mai
mic decât cel maxim stabilit în cadrul aceleiași instituții va fi salarizat la
nivelul maxim al salariului de bază din instituția respectivă.
Pentru personalul militar,
poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul
administraţiei penitenciarelor din aceeaşi instituţie publică, respectiv
unitate, soldele de funcţie sau salariile de funcţie în care nu a fost cuprins
cuantumul soldei de merit/salariului de merit la nivelul anului 2009, vor fi
stabilite la nivelul în plată al soldelor de funcţie/salariilor de funcţie care
cuprind cuantumul soldei de merit/salariului de merit. Corecțiile aduse
soldelor de funcţie/salariilor de funcţie prin aplicarea prevederilor prezentei
ordonanțe de urgență nu constituie majorări ale soldelor de funcţie/salariilor
de funcţie în sensul prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015
privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare.
Tot din august 2016, pentru
personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciarelor, indemnizaţiile, compensaţiile,
primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare
pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare,
care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, rămân la nivelul
lunii iulie 2016, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
De
asemenea, proiectul prevede că, de la aceeași dată, salariile de bază ale
personalului din aparatul administrației publice centrale se stabilesc la
nivelul de 70% din nivelul salariilor de bază aferente funcţiilor din cadrul
Secretariatului General al Guvernului. Nivelul concret de salarizare urmează să
fie stabilit prin ordin comun al Secretariatului General al Guvernului şi al
ordonatorilor principali de credite, cu precizarea că, dacă salariile de bază
determinate potrivit celor relatate mai sus sunt mai mici decât cele aferente
lunii iulie 2016, se păstrează cele aferente lunii iulie 2016.
Impactul
bugetar al Proiectului de ordonanță de urgență este de 2.296,23 milioane lei.
În
prezent, salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru
nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri
publice, cu modificările şi completările ulterioare şi de legile speciale
anuale de aplicare a acesteia.
În
practică, deși există cadrul legislativ, acesta nu poate fi respectat din cauza
constrângerilor financiare. Astfel, chiar de la intrarea în vigoare a
Legii-cadru nr. 284/2010, salariile personalului bugetar nu au putut fi
stabilite conform prevederilor acesteia, fiind menținute salariile existente în
plată anterior.
În
vederea elaborării proiectului de ordonanță de urgență au avut loc la sediul
ministerului Muncii consultări cu reprezentanții confederațiilor sindicale
reprezentative la nivel național, reprezentanți ai familiilor ocupaționale și
ai instituțiilor din administrația publică centrală, ultima întâlnire
desfășurându-se astăzi, 17 mai, ora 17.
Dati click pe link-ul:
pentru a putea citi proiectul ordonantei de urgenta elaborat de Ministerul muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice